Faceți loc, vine Ogăraru! Fostul „lăncier” a obținut Licența Pro și poate reveni în iarbă

Faceți loc, vine Ogăraru! Fostul
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Ogăraru (38 de ani) a anunțat pe contul său de Facebook că începând de astăzi este antrenor cu Licența Pro. Din acest moment, fostul apărător de la Ajax și FCSB poate să preia orice echipă de seniori.

Până anul trecut, George Ogăraru a fost antrenor secund la echipa a doua a clubului Ajax Amsterdam. Pentru a se concentra pe cursurile școlii de antrenori, Ogăraru a decis să se despartă de Ajax și să vină în România pentru a obține licența Pro.”Mulțumesc conducerii clubului Ajax pentru înțelegerea avută față de dorința mea de a continua în România cursurile de Licență Pro UEFA! Astfel am decis împreună să întrerupem pentru o perioadă frumoasa noastră colaborare! Am ales să merg pe drumul cel mai scurt către obiectivul meu de a deveni cât mai curând antrenor principal sau director tehnic la un club de seniori”, spunea Ogăraru după despărțirea de Ajax.

Ogăraru a pregătit-o pe U Cluj între 2014 și 2015, dar la momentul respectiv nu figura în acte ca fiind principalul echipei. Cinci victorii, patru remize și opt înfrângeri a înregistrat U Cluj cu Ogăraru pe bancă. Florian Walter a decis să-l demită după o înfrângere cu 3-0 în derby-ul fratricid cu Dinamo.

Meciurile și rezultatele Universității Cluj sub conducerea lui George Ogăraru:

  • Rapid – U Cluj 2-1 / etapa 7 Liga 1
  • U Cluj – CS U Craiova 0-2 / etapa 8 Liga 1
  • FC Bihor – U Cluj 1-1 (4-5 d.l.p.) / șaisprezecimi Cupa României
  • CFR Cluj – U Cluj 1-0 / etapa 9 Liga 1
  • U Cluj – Pandurii 2-0 / etapa 10 Liga 1
  • Steaua – U Cluj 4-1 / etapa 11 Liga 1
  • U Cluj – FC Viitorul 2-2 / etapa 12 Liga 1
  • FC Brașov – U Cluj 1-3 / optimi de finală Cupa României
  • Gaz Metan Mediaș – U Cluj 1-1 / etapa 13 Liga 1
  • U Cluj – Petrolul 0-3 / etapa 14 Liga 1
  • Astra – U Cluj 1-1 / etapa 15 Liga 1
  • U Cluj – Oțelul 0-0 / etapa 16 Liga 1
  • U Cluj – Pandurii 1-0 / sferturi de finală Cupa României
  • Ceahlăul – U Cluj 0-6 / etapa 17 Liga 1
  • Dinamo – U Cluj 0-0 (3-2 d.l.p.) / sferturi de finală Cupa Ligii
  • U Cluj – ASA Târgu Mureș 0-3 / etapa 18 Liga 1
  • Dinamo – U Cluj 3-0 / etapa 19 Liga 1

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×